Doneaza 2%

Puteţi direcţiona 2% din impozitul pe venit către ASUNMB prin completarea formularului 230 (pentru veniturile provenind din salarii) sau 200 (pentru venituri din alte surse) şi să le depuneţi la administraţia financiară de care aparţineţi. Mai Mult »

Adera la ASUNMB

Dacă eşti student(ă) la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, dacă vrei să te implici în mişcarea studenţească, ... Mai Mult »

Camerata Regala

Un proiect fondat de ASUNMB şi Casa Regală a României Mai Mult »

 

Balul Bobocilor All Black 2016

Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (ASUNMB) și
Kristal Glam Club vă invită joi, 24 noiembrie 2016, începând cu ora 21:00, la

BALUL BOBOCILOR UNMB 2016

Cea mai importantă petrecere a anului, un mega eveniment dedicat noii noastre generaţii de „boboci”, foarte talentaţi şi frumoşi, care vor reuşi să transforme probele de Miss şi Mister în adevărate show-uri.

În plus, pe scenă vor urca o serie de artişti tineri, studenţi şi absolvenţi ai UNMB:

Dj I.R., o apariție surpriză a serii, este un muzician căruia nu îi vom divulga identitatea și pe care nu aveți ocazia să îl vedeți foarte des în această ipostază. Este absolvent al UNMB, dar și un împătimit al muzicii electronice. ”Mereu am crezut ca oamenii au atat de multe sentimente de impartasit, sentimente care nu pot fi explicate prin cuvinte si totusi, a fost descoperit un limbaj si pentru asta…Muzica.” (Dj I.R.)

Băieţii de la FIM feat. Lorena Stoian este o colaborare muzicală special creată pentru Balul Bobocilor UNMB, anul acesta fiind deja a treia apariție scenică a acestui proiect muzical. „Băieţii de la FIM” vor lăsa muzica clasică deoparte pentru o seară şi se vor dezlănţui în sonorităţi pop-rock, alături de Lorena Stoian, studentă în anul II la secţia Jazz.

Balkanic Brass este un ansamblu de instrumente de suflat şi percuţie, o prezenţă muzicală efervescentă şi foarte aşteptată de studenţii de la UNMB. Anul acesta vor evolua într-o formulă specială ce va reuşi, ca de obicei, să ridice tot publicul în picioare. Sonorităţile lor balcanice şi virtuozitatea instrumentiştilor ce compun Balkanic Brass sunt o reţetă perfectă pentru orice petrecere şi un stimulent molipsitor pentru dans.

De asemenea, ASUNMB, organizatorul evenimentului, a pregatit o mulţime de momente surpriză.

Dresscode: ALL BLACK!!!

Bilete: 15 lei înainte de eveniment / 30 lei la intrare

Pentru informații, bilete şi rezervări mese: 0746 923 426 (Razvan).